PROFESIE ȘI STUDII

Avocat, membru al Baroului Constanța din luna septembrie 1996. Specializată în litigii civile, comerciale ( cu profesioniști) și de contencios administrativ/urbanism. Licențiată în drept la Facultatea de Drept din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Avocat fondator a 2 societăți de avocați, Ovanesian și Cibotaru-Societate Civilă de Avocați și Ovanesian și Toxin – Societate Civilă de Avocați, ultima desființată când am devenit administrator public. În prezent îmi exercit profesia în cadrul cabinetului propriu.

Practician în insolvență, membru al UNPIR-Filiala Constanța din anul 2009.

Arbitru al Curții de Arbitraj Comercial Internațional dpl Camera de Comerț și Industrie a României începând din anul 2016.

Limbi străine: engleză, franceză, italiană

 

ACTIVIST CIVIC ÎMPOTRIVA ABUZURILOR ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

Membru fondator a două ONG-uri ( Constanța Altfel și Liga pentru Drepturile Constănțenilor) care au luptat împotriva abuzurilor administrației publice locale, mai ales pentru stoparea abuzurilor legate de construcțiile ilegale și de distrugerea spațiilor verzi, dar și a regulamentelor locale nelegale.

Am reprezentat ca avocat cele 2 ONG-uri în instanță.
Am întreprins demersuri judiciare de sistare a abuzurilor inclusiv în nume personal.

 

PRIMUL ADMINISTRATOR PUBLIC AL MUNICIPIULUI CONSTANȚA

Din decembrie 2020 și până în martie 2023 am ocupat funcția de administrator public al municipiului Constanța, având atribuții de coordonare a 3 direcții din cadrul primăriei: Direcția Dezvoltare și Fonduri Europene, parțial Direcția Generală Servicii Publice ( fără compartimentele care se ocupau de gestionarea cimitirelor, de gestionarea animalelor abadonate, de managementul drumurilor și transport și cel cu atribuții legate de siguranța circulației urbane și parcări) și Direcția Generală Urbanism și Patrimoniu. Totdată, am coordonat, activitatea RAEDPP și a CONFORT URBAN SRL. Am părăsit funcția prin demisie la data de 22.03.2023.

În prezent, consilier local independent al municipiului Constanța, ales în 9 iunie 2024.

 

OBIECTIV

Vreau o ȚARĂ A ROMÂNILOR care să ofere cetățenilor ei o viață mult mai bună.

Nu-i mai vreau pe politicienii al căror singur plan de țară a fost captiv propriilor interese.

Îi VREAU ACASĂ pe milioanele de români plecați să muncească și să fie respectați, departe de părinții și copiii lor.

Gata cu monopolul partidelor aflate veșnic la conducerea țării și care a ținut o bună parte din România în sărăcie, i-au dezbinat pe români și i-au abandonat, determinându-i să plece în căutarea unui trai mai bun.

De aceea România are nevoie de OAMENI POLITICI care să își asume să construiască ROMÂNIA EUROPEANĂ de mâine.

ÎMPREUNĂ avem puterea de a alege schimbarea.

EU de asta sunt aici!