Cristina Toma-Cochinescu s-a născut şi trăieşte în Ploieşti. A susținut examenul de licență în drept la Facultatea de Drept din cadrul Universității Bucureşti (2001), absolvind ulterior cursurile postuniversitare de Drept Constituțional şi Instituții Politice ale aceleiaşi academii de învățământ superior (2005).

Aceasta a fost magistrat-asistent al Curții Constituționale a României timp de 13 ani (2003 – 2016). În acest rol, s-a ocupat de cercetare și documentare în materie de legislație română și internațională, concepere și redactare de rapoarte și decizii ale Curții Constituționale, și a participat la ședințele de judecată în calitate de Magistrat-asistent.

Implicarea în viața comunității a determinat-o pe Cristina să facă un pas curajos spre sfera politică, fiind aleasă în 2020 consilier local al Municipiului Ploieşti. Pe perioada mandatului, a îndeplinit funcția de Preşedinte al Comisiei pentru protecție şi asistență socială şi de Secretar al Comisiei pentru învățământ, sănătate, ştiință, cultură, culte, tineret şi sport.

Mamă a patru copii, Cristina este cunoscută pentru implicarea activă în proiecte civice, culturale şi educative. Coordonează întreaga activitate a ONG-ului pe care îl conduce, Asociația Mozaic Comunitar, antrenând zeci de voluntari în numeroase proiecte sociale, educative şi de mediu. Îi place să călătorească şi se inspiră în organizarea evenimentelor sale din exemplele de bune practici comunitare europene.

Cristina Toma COCHINESCU consideră că pentru asigurarea unui climat de siguranță şi confort pentru generațiile viitoare, este esențială colaborarea dintre membrii comunității, mediul antreprenorial şi administrația publică.

Pasul spre candidatura la Camera Deputaților a fost unul firesc, bazat pe împletirea amplei activități comunitare cu cea profesională, desfăşurată la un nivel înalt de profesionalism.

Cristina Toma-Cochinescu consideră că în Parlament este nevoie de jurişti cu vastă experiență, ghidați de dorința de evoluție normală şi impetuos necesară a României pe o cale dreaptă, în folosul întregii comunități.